sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Violatorul din noaptea de revelion de la Cluj a fost prins. Cine este si cum s-a dat singur de gol

Distribuie:

Publicat:

Violatorul din Cluj a fost prins, anunta autoritatile, dupa ce o tanara de 16 ani din Cluj-Napoca a sunat in noaptea de Revelion la politie, reclamand faptul ca a fost batuta si apoi violata de catre un individ necunoscut. Tanara participase la petrecerea de Revelion din clubul Janis din Cluj-Napoca, insa, la finalul petrecerii, din cauza faptului ca nu a mai gasit un taxi disponibil sa o duca acasa, adolescenta a ales sa parcurga pe jos distanta pana la domiciliu. Ajunsa in zona strazii Fabricii din Cluj-Napoca, tanara a fost acostata de un individ necunoscut, care a lovit-o si apoi a violat-o.

In scurt timp, politistii de la Biroul de Investigatii Criminale au demarat cercetarile in acest caz, sub coordonarea unui procuror.

”Au reusit sa captureze cateva imagini clare cu violatorul dintr-un magazin de bauturi alcoolice din zona unde a avut loc violul. S-a mai stabilit ca violatorul s-a urcat intr-un taxi si s-a indreptat spre strada Bucuresti si de acolo spre locul unde acesta domicilia. In prima faza nu s-a cunoscut identitatea acestuia dar era clar ca dupa modul in care a operat acesta era recidivist”, spune un procuror, citat de Evenimentul Zilei.

Pentru identificarea autorului violului s-au dat publicitatii imagini surprinse de camerele de supraveghere din zona magazinului de unde acesta isi cumparase alcool, insa imaginile nu au fost clare, astfel ca violatorul nu a putut fi identificat.

Abia dupa doua zile procurorii au decis sa dea publicitatii imagini mai clare, in care se vede fata violatorului, iar acesta a fost identificat in scurt timp, dupa ce s-a dat singur de gol.

Emil Berki s-a recunoscut in fotografiile publicate in presa locala si s-a prezentat singur la magazinul de unde cumparase alcool, culmea, pentru a-i cere patronului sa-i dea fotografiile cu el. Patronul a avut insa intelepciunea sa sune imediat la 112 si sa anunte ca suspectul de viol era chiar la el in magazin. Politistii au intervenit in scurt timp si au reusit sa-l retina.

Initial, Emil Berki nu a recunoscut comiterea faptei, insa odata pus in fata dovezilor adunate de anchetatori, a fost nevoit sa-si recunoasca vinovatia.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img