sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Violatorul fetitei de 13 ani din Brasov a fost arestat: Detaliile din dosar le-au dat fiori anchetatorilor

Distribuie:

Publicat:

Un tânăr din Râşnov, judeţul Braşov, a fost arestat, joi, acesta fiind bănuit că a sechestrat şi violat o fată de 13 ani, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, potrivit ziare.ro.

Tânărul, în vârstă de 24 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal, a fost reţinut miercuri de poliţişti, iar joi, Judecătoria Zărneşti a dispus măsura arestării preventive pentru 30 zile pe numele acestuia.

"În urma cercetărilor şi investigaţiilor realizate, poliţiştii au stabilit faptul că, în seara datei de 2 noiembrie 2018, tânărul ar fi întreţinut raporturi sexuale normale, prin constrângere, cu o minoră în vârstă de 13 ani, într-o clădire dezafectată situată în comuna Cristian, judeţul Braşov. Din această locaţie, a doua zi, prin utilizarea de ameninţări la adresa victimei, cei doi s-ar fi deplasat pe raza localităţii Teliu, judeţul Braşov, la unele rude ale tânărului, de unde au revenit în data de 7 noiembrie 2018", se arată într-o informare a IPJ Braşov.

Cercetările sunt continuate, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti, în vederea probării întregii activităţi infracţionale.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img