News Flash:

Viorica Dancila, in presa germana: Nu este Romania cea mai corupta tara / Ce spune premierul despre MCV si Liviu Dragnea

31 Decembrie 2018
693 Vizualizari | 0 Comentarii
media 154626978206619400

Premierul Viorica Dăncilă a declarat într-un interviu la postul german de radio Mitteldeutsche Rundfunk (MDR) că se opune cotelor obligatorii de refugiați, că România nu este cea mai coruptă țară, că MCV-ul nu mai are credibilitatea de la început și că intrarea în politică i-a adus lui Liviu Dragnea mai multe dezavantaje decât avantaje.

Vă prezentăm o parte din declarațiile acordate de Dăncilă, pe 16 decembrie, postului de radio MDR:

Despre distribuția refugiaților între țările UE:

„Suntem împotriva unei cote obligatorii în UE. Mai degrabă, statul membru respectiv trebuie să accepte cota. În același timp, trebuie să ne amintim că în spatele numerelor sunt oameni și creăm cadrul necesar pentru a le integra în fiecare țară. România are și probabil va primi în continuare refugiați - dar trebuie să vedem câți, în funcție de capacitate. Nu putem forța celelalte țări să se angajeze”

Despre aderarea la spațiul Schengen:

„Vă spun sincer, cred că este nedrept față de țara mea. Am așteptat atât de mulți ani. Comisia Europeană a declarat că România îndeplinește condițiile de aderare la spațiul Schengen. În coordonare cu agenția de protecție a frontierelor Frontex, am apărat de mult granițele externe ale UE. Trebuie să existe o decizie politică timpurie cu privire la această problemă. Îmi pasă de coeziunea internă a statelor membre ale UE. Aderarea la spațiul Schengen ar promova și încuraja acest sentiment (...) Ce legătură are aderarea la Schengen cu afirmația că există corupție în România? Nu spun că nu există corupție aici. Dar nu pot spune că România este cea mai coruptă țară. Asta ar fi o minciună. Statisticile demonstrează că acest lucru nu corespunde realității”

Despre raportul MCV:

„Dorim abolirea procedurii foarte mult. România a încercat întotdeauna să răspundă solicitărilor Comisiei Europene. Dar ele se schimbă în mod constant, apar mereu altele noi. Ca urmare, această evaluare nu mai are aceeași credibilitate inițială. Șeful Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a declarat recent că speră ca evaluarea să poată fi eliminată până la sfârșitul mandatului său. Vom face toate eforturile pentru a face acest lucru. Vom discuta fiecare aspect individual și vom spune ce putem și ce nu putem face”

Despre Liviu Dragnea:

„Nu pot spune despre el că este bogat pentru că a intrat în politică - dimpotrivă. Cred că intrarea în politică i-a adus mai multe dezavantaje decât avantaje. Spun asta din cauza unei evaluări foarte realiste”

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2023 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1278 (s) | 34 queries | Mysql time :0.063641 (s)