vineri, 26 aprilie, 2024

Vlad Achim, Viitorul Constanta: ‘Cand ne apropiem de primul loc, arbitrajul ne dezavantajeaza’

Distribuie:

Publicat:

Vlad Achim (30 de ani), mijlocașul celor de la Viitorul Constanța, a criticat arbitrajul și starea gazonului de pe Stadionul "Ion Oblemenco", la finalul partidei pierdute cu Universitatea Craiova, scor 1-3, luni seara, în etapa a 11-a din Liga 1, anun'[ MEDIAFAX.

De asemenea, Achim a blamat și lipsa de maturitate a echipei sale, care a condus cu 1-0 până în apropierea finalului primei reprize, însă apoi nu s-a mai ridicat la nivelul adversarei.

"Este o înfrângere dureroasă, au fost 42 de minute în care n-am avut nicio problemă. Trebuia să încercăm să închidem jocul, să vină pauză, să intrăm în avantaj. Dar au fost două mingi pierdute în centru și două goluri pierdute. Am încercat să revenim în control, dar a venit acea lovitură liberă, mingea a sărit și a intrat în poartă. Domnul tușier nu a văzut un aut de jumătate de metru la doi pași de el. Nu știu cum de nu vede, poate chiar nu a văzut, nu știu ce să zic.

E problema lor cu gazonul, își doresc foarte mult să-l schimbe. Sper să rezolve, nu e normal ca un meci din Liga 1 să se joace pe un teren atât de prost. Sperăm să ieșim cu bine din această situație. Putem spune că jocul din prima parte nu a fost unul rău, dar este o lipsă de maturitate. Trebuie să schimbăm aceste lucruri pentru că trebuia să intrăm în avantaj la pauză.

Arbitrajul cam în media în care ne-am obișnuit, când ne apropiem de primul loc. Ne dezavanteajază! Acel aut este inexplicabil pentru mine. Motivele pentru care sunt eliminați antrenorii sunt de râs, dar ei așa consideră. Și eu am luat niște galben pentru proteste. Le-am spus că este aut, dar ce pot să le mai spun? Asta e!", a declarat Achim, pentru DigiSport, la finalul partidei cu Craiova.

Universitatea Craiova a făcut rocada cu Viitorul Constanța pe podiumul Ligii 1. Echipa lui Piţurcă a urcat pe locul secund, cu 22 de puncte, în timp ce trupa lui Hagi rămâne cu 21 de puncte, pe locul trei. Pe primul loc a rămas CFR Cluj, cu 24 de puncte.

În următoarea etapă, Universitatea Craiova va evolua tot pe teren propriu, împotriva lui Poli Iaşi. De asemenea, Viitorul Constanţa va primi vizita campioanei CFR Cluj.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img