vineri, 19 aprilie, 2024

Vlad Gherman o umilește pe Cristina Ciobănașu, fosta lui iubită

Distribuie:

Publicat:

În urmă cu un an, Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu s-au despărțit, după aproape un deceniu de relație și după ce și-au făcut planuri împreună de viitor. Actorul a ținut să compare fosta relație cu actuala, cea cu Oana Moșneagu. 

După despărțirea cu care au luat pe toți prin surprindere, Vlad Gherman și Cristina Ciobanu au decis să-și refacă viața, astfel cei doi au luat hotărârea de a începe o nouă relație.

Vlad Gherman a umilit-o pe fosta lui iubită, Cristina Ciobănașu. Ce a putut spune despre ea

Prima a fost chiar actriță, iar la doar câteva luni și Vlad Gherman s-a cuplat cu colega sa de pe platourile de filmare, Oana Moșneagu. Cei doi sunt foarte fericiți împreună și își fac planuri serioase de viitor, aceștia deja mutându-se în apartamentul actorului.

Invitați la un eveniment monden, Vlad Gherman a ținut să vorbească despre relația cu Oana Moșneagu, iar actorul a precizat că e prima relație pe care o are cu o femeie matură, de aici reieșind faptul că fosta sa iubită, Cristina Ciobanșu, nu ar fi fost atât de matură în relația pe care au avut-o, după cum chiar el a afirmat.

Vlad Gherman a precizat că se înțelege de minune cu Oana Moșneagu și că se iubesc la nebunie și tot timpul liber îl petrec unul în compania celuilalt.

“Îmi place că e plină de viață și și-a păstrat această calitate, asta m-a și atras la ea. E prima relație pe care o am cu o femeie matură, care a trecut prin multe. A plecat de acasă la o vârstă fragedă și și-a luat viața în propriile mâini”, a spus Vlad Gherman pentru Ok Magazine.

Ce spune Oana Moșneagu despre relația cu actorul

Pe de altă parte, nici Oana Moșneagu nu a scăpat neintervievată, iar aceasta a ținut să mărturisească că în curând vor face un an de relație și că vor sărbători așa cum se cuvinte.

Despre partenerul ei, Oana Moșneagu a ținut să spună că Vlad Gherman e un bărbat foarte romantic și sunt zile în care, după ce vine obosită de la filmare, tânărul actor o așteaptă cu masa pusă și cu mâncarea preparată chiar de el.

“Vlad mă surprinde de multe ori, e un bărbat romantic, gospodar, harnic, generos. Se întâmplă de multe ori ca după o zi de filmare să mă aștepte cu o masă gătită de el. Îl iubesc foarte mult”, a zis Oana Moșneagu despre relația cu Vlad Gherman.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img