joi, 28 martie, 2024

Vladimir Kliciko, fratele primarului Kievului și fost campion mondial la box, se gândește să revină în ring la 46 ani

Distribuie:

Publicat:

Fostul campion mondial la box la categoria grea, ucraineanul Vladimir Kliciko, ar putea lua în considerare o revenire în ring, la 46 de ani, pentru a doborî recordul americanului George Foreman care la 45 de ani a câştigat titlul mondial în versiunile WBA şi IBF, scrie DPA, potrivit agerpres.

"Dacă voi fi într-o formă bună, cine ştie, poate am să-l întrec pe Foreman. Este o chestiune care mă motivează în fiecare zi, mă face să dau totul la antrenamente. Nu vreau să câştig un meci ci să dobor un record", a spus Kliciko.

Vladimir Kliciko s-a retras în aprilie 2017, după ce a fost învins de britanicul Anthony Joshua. Ucraineanul a cucerit primele centuri IBF ŞI IBO în 2006, iar apoi a deţinut titlurile WBA, IBF, WBO şi IBO până în 2015, când a fost învins neaşteptat de britanicul Tyson Fury. El s-a retras cu 64 victorii şi 5 înfrângeri în palmares.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img