sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Vladimir Putin a promulgat o lege care prevede contramăsuri ca răspuns la sancţiunile impuse de SUA

Distribuie:

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat luni o lege care prevede contramăsuri ca răspuns la sancţiunile impuse Rusiei în aprilie de Statele Unite ale Americii, informează Reuters.

Legea îi asigură între altele preşedintelui rus puterea de a rupe relaţiile cu ţări considerate neprietenoase şi de a interzice comerţul cu bunuri cu aceste ţări.

Iniţial, parlamentarii ruşi propuseseră ample restricţii asupra unor bunuri şi servicii americane, de la alimente la medicamente şi servicii de consultanţă.

La 6 aprilie, Washingtonul a impus sancţiuni substanţiale împotriva unor oameni de afaceri, companii şi oficialităţi guvernamentale din Rusia, afectând aliaţi ai preşedintelui Putin. Aceasta a fost una dintre cele mai agresive măsuri luate de Washington pentru a pedepsi Rusia pentru presupusa sa implicare în scrutinul prezidenţial din SUA din 2016 şi pentru alte "activităţi maligne". AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img