vineri, 19 aprilie, 2024

Vremea se schimba radical! Scaderi drastice de temperatura in toata Romania

Distribuie:

Publicat:

Meteorologii anunta, pentru urmatoarele doua saptamani (30 aprilie – 13 mai), o vreme in general calda, cu valori termice mult mai ridicate decat normalul perioadei pana pe 6 mai, in timp ce probabilitatea de aparitie a ploilor de scurta durata, dar intense, este estimata incepand din data de 9 mai, releva prognoza de specialitate, publicata, luni, de Administratia Nationala de Meteorologie (ANM), potrivit Agerpres.

In Transilvania, media temperaturilor maxime se va situa, in timpul primei saptamani, cu mult peste cea climatologic specifica inceputului lunii mai, cu valori de 25 – 28 de grade. In intervalul 7 – 9 mai, racirea vremii va determina temperaturi diurne apropiate de cele normale in aceasta perioada, iar pana pe 13 mai temperatura maxima medie a acestei regiuni va oscila intre 20 si 22 de grade. Regimul termic nocturn va avea in prima saptamana valori minime, in medie, de 8 – 12 grade, iar intre 7 si 13 mai aceasta medie nocturna va fi de 4 – 8 grade. Incepand cu data de 5 mai, probabilitatea pentru averse de ploaie si descarcari electrice va fi relativ ridicata si nu sunt excluse zilele in care izolat cantitatile de apa sa fie mai insemnate.

In Maramures, pana in data de 5 mai, vremea se va mentine deosebit de calda, cu o medie a temperaturilor maxime ce va creste usor, de la 27 de grade spre 28 – 29 de grade. Ulterior, se va produce o racorire a vremii ce va determina temperaturi diurne in jurul celor specifice perioadei. Astfel,media regionala va cobori la 21 de grade, pe 8 mai, urmand ca, pana la sfarsitul celei de-a doua saptamani, sa fie mici variatii in jurul acestei valori. Regimul termic nocturn va fi in prima saptamana peste cel normal, cu medii ale valorilor minime de 11 – 12 grade, iar din data de 7 mai, media minimelor va marca o scadere, spre 7 – 8 grade, pe 9 mai si se va mentine la aceste valori pana la sfarsitul intervalului de prognoza. Probabilitatea pentru ploi, mai ales averse insotite de descarcari electrice, va fi mai ridicata indeosebi in intervalul 9 – 13 mai, cand vor fi posibile si cantitati de apa, local mai insemnate.

In Crisana,pe parcursul primei saptamani, vremea va fi cu mult mai calda decat in mod normal in aceasta perioada din an, cu temperaturi maxime medii de 28 – 29 de grade. In intervalul 7 – 9 mai, procesul de racire va determina apropierea valorilor termice diurne de cele specifice perioadei, iar pana pe 13 mai temperatura maxima, mediata la nivelul intregii regiuni, va fi de 21 – 23 de grade. Regimul termic nocturn va avea in prima saptamana valori minime, in medie, de 13 – 15 grade, cu mult peste cele specifice perioadei, iar apoi aceasta medie nocturna va fi de 9 – 12 grade. Probabilitatea pentru ploi de scurta durata, asociate in general instabilitatii atmosferice, va fi mai mare cu precadere in unele zile ale intervalul 6 – 13 mai, cand izolat vor fi posibile si cantitati de apa mai insemnate.

In Banat, pana in data de 6 mai, vremea va fi cu mult mai calda decat normalul acestei perioade din an, cu temperaturi maxime medii de 28 – 29 de grade.

Dupa un proces de racire ce va aduce temperaturile diurne la valori apropiate de cele obisnuite, se estimeaza ca intre 9 si 13 mai temperatura maxima medie a acestei regiuni va oscila intre 21 si 23 de grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza prin valori destul de ridicate pentru aceasta luna, cu minime, in medie, de 13 – 15 grade in prima saptamana si de 9 – 12 grade, intre 7 si 13 mai. Probabilitatea pentru ploi (de scurta durata, asociate in general instabilitatii atmosferice) va fi mai mare incepand cu sfarsitul primei saptamani si mai ales in intervalul 6 – 9 mai, cand vor fi posibile perioade cu cantitati de apa mai insemnate la nivel local.

In Moldova, in intervalul 30 aprilie – 5 mai, va predomina o vreme deosebit de calda, astfel ca media temperaturilor maxime va creste usor si treptat de la 26 de grade pana spre 28 – 29 de grade. Ulterior, se va produce o racorire a vremii ce va determina inregistrarea unor temperaturi diurne in jurul celor specifice perioadei.Astfel, media regionala va cobori spre 22 de grade, pe 8 mai, iar pana la sfarsitul celei de-a doua saptamani sa fie mici variatii in jurul acestei valori. Regimul termic nocturn va fi in prima saptamana peste cel normal, cu medii ale valorilor minime de 10 – 12 grade, apoi din data de 7 mai, media minimelor va marca o scadere, de la 12 grade spre 8 – 9 grade, pe 9 mai si pana la sfarsitul intervalului de prognoza. Probabilitatea de aparitie a ploilor, mai ales averse insotite de descarcari electrice, va fi relativ ridicata cu precadere incepand din 6 mai si pana pe 13 mai.

In Dobrogea, in intervalul 30 aprilie – 5 mai, valorile diurne se vor situa peste normele perioadei, inregistrandu-se valori medii de 21 – 25 de grade, chiar 26 de grade in 5 mai. Dupa aceasta data, tendinta maximelor va fi de scadere pana spre o medie regionala de 20 de grade in data de 8 mai, apoi nu vor fi variatii notabile de la o zi la alta media situandu-se in jurul a 19 grade. Aceeasi tendinta este estimata si pentru regimul termic nocturn, astfel ca pana in 7 mai mediile minimelor vor fi in crestere, de la 10 – 11 grade la inceputul primei saptamani pana spre 14 – 15 grade, in zilele de 5 si 6 mai. In a doua saptamana, valorile medii vor scadea pana spre 11 grade, in data de 9 mai, apoi nu vor varia semnificativ pana la sfarsitul intervalului, mentinandu-se in jurul a 11 grade. Probabilitatea de aparitie a ploilor va creste pe parcursul celei de-a doua saptamani.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img