vineri, 29 martie, 2024

Vremurile apuse revin: După Germania, și Franța își îndeamnă cetățenii să stingă becurile

Distribuie:

Publicat:

Șefii marilor companii energetice din Franța au îndemnat duminică persoanele fizice și juridice să limiteze imediat consumul de energie electrică pentru a se pregăti pentru o criză energetică iminentă. "Trebuie să lucrăm împreună pentru a reduce consumul, în așa fel încât să recăpătăm un spațiu de manevră", au declarat directorii executivi ai Engie, EDF și Total într-o scrisoare deschisă publicată de săptămânalul Journal du Dimanche, conform Reuters. Scrisoarea invocă scăderile puternice ale livrărilor de gaze rusești, precum și producția limitată de electricitate din cauza problemelor de întreținere.

Franța își propune să își umple instalațiile de stocare a gazelor până la începutul toamnei, a declarat joi premierul Elisabeth Borne. În prezent, depozitele de gaze ale țării sunt pline în proporție de 59%. Invazia Rusiei în Ucraina a aruncat lumina reflectoarelor asupra dependenței Europei de gazul rusesc, ceea ce a provocat o luptă pentru găsirea unor surse alternative de energie.

Continuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img