News Flash:

Zi decisiva in Parlamentul Romaniei

10 Mai 2021
223 Vizualizari | 0 Comentarii
votp 1024x683

 

Plenul Camerei Deputaților este așteptat să dezbată și să voteze, luni, de la ora 17.00, în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede că de la încheierea procesului, judecătorii au la dispoziţie cel mult 120 de zile pentru pronunţarea sentinţei şi motivarea hotărârii lor. Astfel, o persoană condamnată nu poate fi închisă până când nu află motivele în baza cărora a fost trimisă la închisoare. Surse parlamentare din coaliție au declarat luni pentru ȘTIRIPESURSE.RO că proiectul va fi adoptat în forma de la Senat, fără modificări.

Propunerea legislativă vine să pună în acord Codul de Procedură Penală cu decizia din 7 aprilie a CCR, atunci când judecătorii constituționali au stabilit că deciziile instanțelor în domeniul penal trebuie să fie pronunţate doar odată cu motivarea lor, astfel, nimeni nu va mai suferi consecinţele unei condamnări penale fără să cunoască şi motivele şi fără să beneficieze de dreptul de a apela la căile extraordinare de atac.

Prin propunerea legislativă au fost reglementate şi situaţiile în care judecători, membri ai completului, sunt împiedicaţi, de exemplu, prin pensionare, să semneze motivarea hotărârii.

"Dacă vreunul dintre membrii completului de judecată este împiedicat să semneze, hotărârea se semnează în locul acestuia de preşedintele completului. Dacă şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei", stipulează propunerea legislativă.

Proiectul adoptat de Senat este iniţiat de senatorii Anca Dragu (USR PLUS), Alina Gorghiu şi Iulia Scântei (PNL) şi deputatul Ioan Cupşa (PNL).

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1116 (s) | 23 queries | Mysql time :0.033599 (s)