News Flash:

Ziua Veteranilor de Război, marcată la Vaslui! FOTO

27 Aprilie 2018
1505 Vizualizari | 0 Comentarii
31357992 1972729726282807 8644024061506093056 o

Astăzi, prefectul Eduard-Andrei POPICA și subprefectul Mircea GOLOGAN au participat la ceremoniile și manifestările omagiale, cu prilejul sărbătorii Zilei Veteranilor de Război.

La Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, a avut loc un ceremonial militar și religios, după care au fost depuse coroane de flori, în memoria celor care și-au pierdut viața pe câmpul de luptă.

La manifestare au fost prezenți veterani de război din județ, care au primit flori de la un grup de elevi de la școlile din Vaslui, alături de reprezentanți ai autorităților locale și județene.
Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.

”Ziua Veteranilor de Război ne oferă tuturor prilejul de a prețui românii, și vasluienii, în special, care au scris istoria acestor meleaguri. Unii dintre ei au dispărut fizic, însă ceea ce au făcut pe câmpul de luptă rămâne o eternitate. Grație lor, astăzi vorbim despre independența, suveranitatea și integritatea teritorială a țării.

Doresc să ȋmi exprim ȋncă o dată onoarea de a fi astăzi, aici, alături de dumneavoastră, și să vă reamintesc că veteranii trebuie prețuiți în fiecare zi, fiindcă fiecare vom avea de învățat din lecția curajului, a determinării și a devotamentului lor.
În calitate de prefect, vă prezint onorul întregii comunități.

Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut și faceți pentru noi, vă prețuim sacrificiile și vă asigur că vom fi alături de dumneavoastră de fiecare dată”, a declarat prefectul Eduard-Andrei POPICA.

A urmat o adunare omagială, găzduită de Sala ”Ștefan cel Mare” a Consiliului Județean, unde președintele CJ, Dumitru Buzatu, a înmânat veteranilor de război plachete omagiale ”pentru curajul dovedit în teatrele de operațiuni din timpul celui de-al doilea Război Mondial”.

Galerie Foto

31357709_1972729739616139_9075979745782398976_o
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1223 (s) | 34 queries | Mysql time :0.061823 (s)