marți, 19 martie, 2024

Zvonul de anul trecut a devenit realitate : Huseanul Valentin Cretescu, noul sef R.A.R Vaslui

Distribuie:

Publicat:

Secretarul general adjunct al PNL Vaslui, huseanul Valentin Cretescu, a fost NUMIT, sau cum zic gurile rele, “UNS “ la Registrul Auto Român (R.A.R) – Vaslui . Aceasta numire era cunoscuta chiar din anul 2019, cand liberalii au preluat guvernarea . La momentul acela se stia de aceasta mișcare, insa aceasta ar fi urmat sa aiba loc abia dupa alegerile locale . Surpriza , acesta a fost numit mai devreme cine stie din ce criterii ori obiective .

In ianuarie, PNL si-a mai numit un om intr-o functie . Este vorba despre Marius Arcaleanu, care a fost plasat in pozitia de președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănatate (CJAS) – Vaslui . De mentionat este faptul ca Marius Arcaleanu a fost numit in aceasta functie dupa ce liberalii nu l-au putut propulsa pe scaunul de prefect al judetului, pentru acest demers, facandu-se mai mult de 5 incercari .

Au incercat sa il demita pe Isabel Bogdan de la Casa de Pensii, insa controlul trimis de la Bucuresti nu a avut rezultatul scontat .

Surse din cadrul liberalilor sustin ca in urmatoarea perioada, mai multe persoane din cercul liberalilor vor fi numite pe functii cheie . Vom reveni cu detalii .

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img